Raportul între știință și credință
Posibilitatea de cooperare dintre Fundația Studium Academicum și Societatea Karl-Heim (Germania) sunt posibile prin organizarea comună a diferitelor seminarii.
Pe acest principiu a fost organizat primul seminar în Transilvania cu participarea părintelui Hermann Hafner, fostul președinte, în prezent membru în conducerea Soietății Karl-Heim.
2. Septembire 2006 - Timișoara
Conferința ținută în cerc restrîns a avut ca tematică "Einstein și Religia”. Participanții au ascultat cu multă atenție referatul prezentat organizată în sala de rugăciuni al Bisericii Evanghelică din Timisăara.

Îmaginea despre lume și interpretarea religiei lui Einstein sugerează o cercetare interesantă și profundă, ceea ce l-a însoțit până la sfărșitul vieții sale.

"Un om reiligios este religios în sensul, că nu se îndoiește față de înțelesul și sublimitatea conținuturilor non persoane, cei ce nu se pot, dar nici nu trebuiesc justificate inteligent...”

Conferința ținută în cerc restrîns a fost continuată de o discuție prietenească, care a fost încheiată cu un agape.
3. September 2006 - Cluj Napoca
Comunitatea creștinilor la slujba de după masă la Biserica Bulgariatelep din Cluj Napoca a fost completată de unele membrii și preoți invitați ai altor Biserici din oraș.
"Chemarea - rolul omului în lume” - Remarcăriile aproape missionare a lui Eugen Rosenstock-Huessy - jurist, lingvist, sociolog - au lăsat împresii adînci în auditoriul numeros compus din tineri și bătrîni.
"Trebuie să învățăm să facem diferență între Dumnezeu care ne permite să vorbim, și între acei dumnezei care ne constrâng.”
"Slavă diferenței dintre constrîngere și chemare, putem face diferență între dumnezeuri și Dumnezeu”
Chiar dacă nu a mai fost timp pentru dezbatere, cei prezenți au exprimat dorința către reprezentantul Fundației Studium Academicum de a obține referatul în scris.
4. Septembrie 2006 - Târgu Mureș
În urma învitației la seminar sala de comunitate a Bisericii Reformate Cserealja a fost umplut cu preoți și enoriași.
În referatul "Ce spune Biblia despre om, despre întrebările noastre formulate cu privire la technologia genetică” s-au formulat unele idei de bază, ca de exemplu: omul - creatură în creația Dumnezeului; înțelepciunea și limitele înțelepciunii umane; ispita științei și technicii asupra omului.
În așa fel s-a formulat întrebarea: Stiința este o posibilitate recunăscătoare și fericită dată de Dumnezeu, sau este o întindere forțată după stele, atomuri, și geni numai pentru a putea controla toate acestea?
După referat s-a format o discuție intensivă, unde s-au formulat și s-au evaluat întrebări teologice și ethice.
La sfărșit referentul a remarcat prin interpretarea stințifico-ethică al construirii turnului Babel: "Unde izbucnește stiința totală, viața ajunge în criză”.
5. Septembrie 2006 - Zalău
La ocazia organizată împreună cu Asociația CE în sala acestuia s-a adunat un grup cu un număr mai mic.


În referatul "Veți fi ca Dumnezeul! Omul între cunoștință și ignoranță” a prezentat întâmplarea biblică de ispită, prin aceasta omul pe drumul visului său.

În întâmplarea de ispită - atingerea pomului stiinței - se pot recunoaște următoarele procese:
- începem a ne gândi...
- ce limite conține restricția
- ce înseamnă? ce stă în spatele acesteia?
- și dacă nu ar exista restricția?
- totul va fi de închipuit...
- încercăm...
- visul științei ne ispitește...
- succesul: știință dezmeticitoare - rușinea, frica, ascunderea, pierderea paradisului
- de fapt a-m fi putut știe
Comunitatea mică și-a putut formula întrebările și remarcăriile într-o atmosferă familiară.
6. Septembrie 2006 - Satu Mare
La această întrunire extraordinară a asociației femeiilor a Bisericii Reformate Szamosnegyed s-au adunat mulți tineri, adulți și presbiteri, și în mod firesc și femei.


În prezentarea "...numai Lui să-i slujești! - Puncte de vedere biblice cu privire la aprecierea desvoltării technice” referentul oaspăt a căutat răspunsul pe întrebarea, care este motivația desvoltării științei?

Pe întrebare și-a formulat următoarele răspunsuri:
- necesități vitale
- necesitățiile mașinilor de lucru mai dezvoltate
- necesitățiile technice în război și de armament
- visul puterii mondiale
- visul strălucirii, împortanței, și recordurilor
- visul accelerației și al zborului
- vraja technicii și al automatizării
- visul autocreării

Prezentarea construită pe versurile Mt. 4, 8-11 ("Domnului, Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-i slujești.”) a accentuat: nu se poate și nu e voie predarea totului în favoarea obținerii puterii mondiale, și totodată nu e voie așezarea dezvoltării înpotriva credinței.

La sfârșitul seminarului s-a stabilit: Fundația Studium Academicum și Societatea Karl-Heim î-și poate închipui colaborarea și în viitor prin organizarea seminariilor similare, cu descrierea mai preciză a grupurilor de înteres și a temelor cea ce urmează a fi dezbătute.
|