Conștiință reformată, franchețe creștină
Fundația Studium Academicum când a dat publicității tabăra de tineret anuală puteau bănui o supraprezentare. Având în vedere că în anii anteriori se bucura de un mare interes, astfel și în acest an putea fi așteptă o asemenea solicitare.
Fundația Studium Academicum împreună cu departamentul pentru tineret al SGP Olanda în cunoștința acestei solicitări a organizat tabăra cu tematica "Identitate și franchețe - prespective creștine".
În perioada 15 - 20 august la invitația taberei internaționale lângă Brașov în localitatea Săcele s-au adunat 32 tineri din Partium și 5 tineri olandezi.
Varietatea și ordinea programului taberei a fost asigurată și supravegheată de colaboratorii Fundației Studium Academicum. Organoizatorii principali au fost Kállay László și Szatmári Elemér, iar Kállay Tünde și Zsigmond Attila au participat ca și colaboratori invitați.
Tematica centrală a taberei a fost schițată de două expuneri olandeze și de două din țară. După fiecare expunere a urmat discuția temei în grupuri. Diversitatea desprinsă în grupuri a asigurat varietatea părerilor la discuția plenară. Varietatea a fost de sine înțeles deoarece toată lumea a fost atinsă de actualitatea tematicii, și de posibilitățile practicii.
În final s-a formulat: în Europa unită ar trebui să se pună accent pe conștientizarea identității, fără să lezeze pe alții. În acest sens un rol deosebit are dragostea creștină, care este deschisă către semeni, ceea ce trebuie să se manifeste neapărat prin acceptarea unul pe altul.
Pe lângă discursuri au fost posibile și discuții personale, pentru a face cunoștință ceea ce a avut loc în pauze, în cadrul jocurilor organizate în comun , sau chiar la focul de tabără. La aceste ocazii a fost posibilă exercitarea francheței și la acceptarea unul pe altul.

Faptul că acceptarea unul pe altul se poate exercita și în condițiile unor probe mai mult sau mai puțin grele s-a dovedit cu ocazia a două ture în munți. Aceste probe au asigurat participanților o provocare fizică, dar și o senzație de satisfacție și oboseală plăcută.


Peisajul și deliciul aparent în inima Transilvaniei a lăsat urme de neuitat și amintirea celor prezenți.


La încheierea taberei participanții s-au despărțit cu convingerea că francheța, ca urmare a conștiinței creștine le ajută nu numai să se cunoască cu alți tineri, dar să și le accepte. Așadar s-a clarificat nu numai necesitatea păstrării identității, dar și a acceptării unul pe altul, fără ca cineva să renunțe la identitatea națională, sau la cea religioasă-creștină.
|